Ambros Martin a reținut 23 de jucătoare pentru România A. După evaluarea de la Trofeul Carpați va decide și lotul care va pleca la Campionatul European

Redactor:
Marius Hutu
Ambros Martin a reținut 23 de jucătoare pentru România A. După evaluarea de la Trofeul Carpați va decide și lotul care va pleca la Campionatul European
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal feminin este începând de marți în formulă completă, după ce în cantonamentul de la Cluj au ajuns jucătoarele de la CSM București și Dunărea Brăila, dar și „secundul” Costică Buceschi. Cele două grupări au avut duminică meciuri în cupele europene, Brăila chiar în Norvegia la Byasen. Din cele 42 de handbaliste convocate pentru Trofeul Carpați, competiție care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, doar una are probleme mai serioase, Lorena Ostase, care s-a și operat la umăr la începutul acestei săptămâni, la Tg. Mureș.

Pentru că este dificil de lucrat cu un asemenea jucătoare, acestea au fost împărțite în două echipe (Lotul A și Lotul B). Cu prima echipă, din care se va alege și lotul pentru Campionatul European lucrează Ambros Martin și Costică Buceschi. Lotul B este coordonat de Ion Crăciun (noul selecționer al naționalei de tineret) și Ildiko Barbu

Cele două echipe care fac antrenamente în săli diferite au fost împărțite astfel:

România A – 23 jucătoare

  • Portari: Paula Ungureanu (CSM București), Denisa Dedu (Corona Brașov), Elena Voicu (Dunărea Brăila), Iulia Dumanska (SCM Craiova)
  • Extreme stânga: Cristina Florică (HCM Rm. Vâlcea), Ana Maria Iuganu (CSM Roman)
  • Interi stânga: Cristina Neagu (Buducnost), Cristina Zamfir (SCM Craiova), Gabriela Perianu (Dunărea Brăila), Gabriella Szucs (Dunărea Brăila), Gabriela Preda (CSM Bistrița)
  • Centri: Eliza Buceschi (FC Midtjylland), Cristina Laslo („U” Cluj), Mădălina Zamfirescu (Dunărea Brăila)
  • Interi dreapta: Melinda Geiger (Brest), Laura Popa („U” Cluj)
  • Extreme dreapta: Aneta Udriștioiu (Dunărea Brăila), Laura Chiper (Corona Brașov), Ana Maria Simion (HCM Râmnicu Vâlcea), Marinela Neagu (Corona Brașov)
  • Pivoți: Oana Manea (CSM București), Florina Chintoan („U” Cluj), Crina Pintea (Thuringer)

România B – 18 jucătoare

  • Portari: Daciana Hosu (Corona Brașov), Raluca Kelemen (Caracal)
  • Extreme stânga: Andreea Chiricuță (CSU Danubius Galați), Ana Maria Lopătaru (Corona Brașov)
  • Interi stânga: Bianca Bazaliu (CSM București), Sorina Târcă (Corona Brașov), Andreea Adespii (HCM Râmnicu Vâlcea), Raluca Petruș (Dinamo București), Bianca Tiron (Dunărea Brăila)
  • Centri: Ana Maria Apipie (SCM Craiova), Andreea Popa (Dinamo București), Laura Pristăvița (CSM Bistrița)
  • Inter dreapta: Daria Bucur (Corona Brașov), Alina Ilie (CSM Unirea Slobozia)
  • Extreme dreapta: Alexandra Badea (Școala 181 București), Ana Maria Berbece (Corona Brașov)
  • Pivoți: Cynthia Tomescu (CSM Roman), Teodora Popescu (CNE Râmnicu Vâlcea)

„Trofeul Carpați este un turneu puternic. Este și România B. Nu a mai fost de mult echipa secundă, cred că de când era domnul Tadici antrenor al naționalei. Totul este nou. Abia aștept să văd ce se întâmplă la cealaltă echipă. Din moment ce sunt la echipa națională, cred că am șanse foarte mari să fiu în lotul pentru Campionatul European. Ține doar de mine”, Cristina Laslo, România A.

Trofeul Carpați se va desfășura sâmbătă și duminică la Cluj, cu participarea echipelor România, România B, Olanda și Ungaria. Programul este următorul: Pe 26 noiembrie, Ungaria și Olanda se vor întâlni de la ora 17.00, iar România A și România B vor juca de la 20.00. Pe 27 noiembrie, finala mică va fi de la ora 17.00, iar finala mare de la 20.00.

La o săptămână distanță, naționala ajunge în Suedia, unde va participa la Campionatul European (4-18 decembrie). Lotul va fi stabilit după Trofeul Carpați.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×